
Biserica Schitului „Sfântul Efrem cel Nou” din localitatea Cristian, județul Brașov, a fost târnosită în Duminica Tomii. De Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. La slujba de sfințire au participat pelerini și credincioși din Brașov. Si din localitățile apropiate de așezământul monahal ridicat începând cu anul 2016 la câțiva kilometri de orașul de sub Tâmpa.
Ierarhul a sfințit Sfântul Altar și locașul de cult prin stropire cu apă sfințită, ungere cu Sfântul și Marele Mir. Iar mai apoi a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al schitului. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, egumenul schitului, protosinghelul Clement Vadim, protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea. Precum și alți slujitori ai sfintelor altare.
Întărire în credință
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a explicat credincioșilor învățăturile Evangheliei din Duminica Tomii. Când mărturia Sfântului Apostol Toma ne întărește credința în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
„A crede în Dumnezeu înseamnă a-L mărturisi pe El cu toată viața ta, cu toată încrederea ta. Cu certitudinea că Dumnezeu este Făcătorul cerului și al pământului. Că de El depind toate. Că El se milostivește spre noi, ne ajută să ieșim din orice impas și ne ajută să înțelegem sensul vieții. El ne ajută sensul încercărilor care vin asupra noastră. De aceea și astăzi Mântuitorul ni se adresează nouă, tuturor. «Nu fiți necredincioși!», adică încredințați-vă de realitatea pe care El ne-o prezintă.
Și ce a răspuns Toma, pe care îl acuzăm pe nedrept că a fost necredincios? Toma a răspuns pentru noi toți, credincioși sau necredincioși. printr-o exclamație pe care o putem repeta și noi acum. Văzând minunea care s-a întâmplat acum, prin prezența dumneavoastră aici, în acest loc minunat: «Domnul meu și Dumnezeul meu!». S-a mirat Toma, n-a mai avut nevoie să mai pună degetul în semnele cuielor și în rana din coasta Lui, ci a mărturisit din tot sufletul lui, cu o căință pentru îndoiala avută, cu o întărire a credinței peste îndoială”, a spus Părintele Mitropolit.
La final, ierarhul a acordat distincția „Crucea șaguniană pentru clerici” egumenului schitului protosinghelul Clement Vadin. Iar distincția „Crucea șaguniană pentru laici” a fost oferită primarului comunei Cristian din județul Brașov, domnul Gicu Cojocaru. De asemenea, mai mulți ctitori și binefăcători au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” și acte de cinstire. În semn de apreciere a eforturilor depuse la ridicarea așezământului monahal.
Egumenul schitului, protosinghelul Clement Vadin a mulțumit ierarhului și tuturor binefăcătorilor care au contribuit la înființarea și ridicarea schitului de la Cristian. Unde în viitorul apropiat se va așeza piatra de temelie pentru o biserică din zid, cu un spațiu generos pentru pelerinii și credincioșii care vin aici să se roage la sfintele slujbe.
Credincioșii au avut posibilitatea în această zi să se închine în Sfântul Altar, respectând măsurile de siguranță din această perioadă de pandemie.

















Sursa: Mitropolia Ardealului